Smashing Pumpkins: Istoria

A fost anul în care s-au întâlnit Billy Corgan şi James Iha. Billy lucra într-un magazin de muzică iar James era înca în şcoală, studiind la Universitatea Loyola din Chicago.

Nu mult dupa aceea, Billy s-a certat într-o seară în faţa unui bar cu o femeie pe nume D`arcy, în legatură cu o trupă numită Dan Reed Network. La un moment dat D´arcy a spus că ea cântă la chitară iar Billy a invitat-o imediat să se alăture trupei. Astfel D'arcy a devenit cel de-al treilea membru Smashing Pumpkins.

După ce au atras atenţia unui propietar de club, Smashing Pumpkins au cântat în deschiderea concertului formaţiei Jane´s Addiction. Atunci li s-a alaturat şi Jimmy Chamberline.

Primul single al trupei a fost I Am One (care a apărut mai târziu pe Gish), înregistrat la casa de discuri Limited Potential din Chicago. După ce au scos Tristessa, trupa a semnat un contract cu Caroline Records, o casă de discuri aparţinând de Virgin Records.

Primul album - Gish - a aparut în 1991. A fost produs de Butch Vig, actualul baterist al formaţiei Garbage şi s-a vandut în 700.000 de exemplare.

Apoi au avut concerte pentru de un an şi jumatate, timp în care D'arcy şi James - care fuseseră un cuplu - s-au despărţit. Aceast eveniment nu a marcat trupa din punct de vedere muzical, însa a lăsat o oarecare amprentă asupra tuturor membrilor ei. Apoi alte probleme - drogurile şi depresiile - i-au pus la încercare.

În julie 1993 a aparut Siamese Dream. Albumul a intrat în topul Bilboard pe locul 10 şi s-a vândut în peste 3 milioane de exemplare. În timpul concertelor Smashing Pumpkins au devenit cea mai bine plătită trupă din categoria alternative. Dupa turul Lollapalooza, au început lucrul la noul album.

În octombrie 1994 - înainte să apară alte noutăţi - a fost scos pe piaţă albumul Pisces Iscariot, care conţinea piese rare şi nepublicate până atunci.

"Opera de artă" a trupei este Mellon Collie and the Infinite Sadness, un dublu album, o adevărată capodoperă, un amestec de stări diferite, de la furia din Zero, la luxul impovărător din Tonight, tonight şi melancolia din Muzzle. Albumul s-a vandut în 7 milioane de exemplare, devenind cel mai de succes dublu-album al tuturor timpurilor.

Însă problemele nu s-au ţinut departe de Smashing Pumpkins: în Iulie 1996 moare pianistul cu care concertează trupa, datorită unei supradoze de heroina. Şi Jimmy Chamberlin a fost implicat în acel scandal, dependenţa lui fiind cunoscută tuturor. Dupa acest incident trupa a decis să îl abandoneze pe Jimmy, care a intrat într-un program de recuperare.

Trupa a continuat cu Matt Walker de la Filter la tobe şi Dennis Flemion de la Frogs la pian/orgă. Smashing Pumpkins câştigă în acelaşi an un premiu la MTV Music Awards şi scoate pe piata o colectie de single-uri de pe Mellon Collie and the Infinite Sadness - o cutie in stil "retro" cu 33 de piese pe 5 discuri - The Aeroplane Flies High

În anul 1997 Smashing Pumpkins câştigă o serie de premii Grammy (7 nominalizări) şi alte premii ale revistei Rolling Stone: cea mai bună formaţie, artistul anului, cel mai bun single, cel mai bun album. În aceste momente se întrevede o schimbare a stilului trupei:
"I can see the future in electronic music. I'm not saying we're gonna do dance music, but I think we could be a lot more adventurous, musically, with keyboards and sampling, trying not to be a four-piece rock band on every song. I think that would be the most interesting way to go." (Billy Corgan)

Astfel apar câteva piese pentru soundtrak-ul filmului Batman and Robin. Acestea nu seamănă cu nimic din ceea ce trupa făcuse până în acel moment: The End Is The Beginning Is The End.

Fiecare membru începe să lucreze şi la proiecte solo: James scoate albumul Let it come, Billy înregistreaza câte ceva cu Hole iar D'arcy se ocupă de casa de discuri Scratchie Records pe care o deţine împreună cu James.

În iunie 1998 apare Adore, un album pe care trupa experimentează stiluri noi. Unii fani sunt de parere că amestecul efectelor electronice ar strica farmecul trupei. Albumul este însă o îmbinare perfectă a noilor stiluri descoperite de trupa şi rockul alternativ.

Adore marcheaza în acelaşi timp a zecea aniversare Smashing Pumpkins, care anunţă cu această ocazie că toate încasările din concertele pentru acest album vor fi donate în scopuri caritabile.

Jimmy se realătură trupei iar în Martie 2000 apare Machina/The Machines of God. Cu acest album Smashing Pumpkins par a se fi reintors la vechiul stil alternativ-rock. După terminarea înregistrarilor D'arcy păraseşte trupa. Smashing Pumpkins işi vor sustine acum concertele cu Melissa auf der Maur, basista formaţiei Hole.

La mijlocul anului 2000 trupa anunţă că este ultimul lor an de existenţă. Nu vor să işi dezamăgească fanii asa ca promit să termine turul. Mai promit apariţia unui nou album, piesele find deja înregistrate. Pentru adevaratii fani care au ascultat cu atentie Machina destrămarea formatiei nu este deloc o surpriza:

"this time i need to know
i really must be told
if it's over...
...i've got to move it on
i've got to sing my song
while i still can
these past few last alarms
hand out the last few charms so surprising..."

Formaţia mai are o serie de piese înregistrate, pe care le publică pe Internet sub titlul Machina II / Friends and Enemies of Modern Music. Faptul că albumul nu a apărut oficial în magazine se datoreaza unor certuri cu casa de muzică Virgin Records.

Astfel, la sfârşitul lui 2001, Billy Corgan lansează o nouă formaţie pe nume Zwan (www.zwanmusic.com), din ea făcând parte şi Jimmy Chamberline. Stilul abordat este similar, dacă nu chiar identic cu cel al Smashing Pumpkins.

(Ai ceva de spus? Trimite-mi un e-mail sau semneazã-te în Guest-book!!!)